|
|
|
Nevoia de comunicare |
Continutul
acestui site, prin problemele abordate, poate nu se ridica la nivelul
unui site national. Si nici nu avem pretentia ! Suntem la început
de drum, încercam sa ne informam si sa informam clientii, suntem
deschisi spre cunoastere si, poate, de aceea avem multa nevoie si
de comunicare.
Comunicând direct, poate gresim si vom fi sanctionati în
intentia noastra de a fi sinceri. Este mai bine decât a ne ascunde
problemele, care oricum vor iesi la iveala, mai devreme sau mai târziu
! Niciodata, mai mult decât acum, nu am simtit nevoia de a fi
ascultati, de a ne prezenta împlinirile, realizarile si de ce
nu, chiar si problemele cotidiene.
Am gasit astazi înca o cale directa de comunicare furnizor-consumator
si încercam sa o fructificam sperând la mai bine.
Fiind operator local, ne îndreptam atentia catre consumatorii
locali, catre problemele lor, catre problemele noastre. Asadar, aceste
informatii, prezentate tuturor, sunt în primul rând informatii
utile pentru consumatorii din jurul nostru, pentru cetatenii Municipiului
Urziceni. Daca altii sunt interesati de noi, cu atât mai bine,
le stam la dispozitie !
Am învatat si noi în ultimul timp ce reprezinta profesionalismul
si munca în echipa. Nu avem pretentia ca stim totul, ca am inventat
noi ce am prezentat aici, sau ca detinem adevarul absolut în
serviciile de gospodarie comunala... |
| |
|